logo
Alin Moldovan manevrează în siguranță un pește
Protecția peștelui

Manevrarea și Protecția Peștelui în Siguranță

By Alin Moldovan15 mai 2024

Încep acest articol prin a vă ruga să aveți grijă de parterul nostru, crapul, pentru că după părerea mea în pescuitul catch and release, protecția peștelui e cel mai important element dintr-o partidă de pescuit.

Drill și manevrarea peștelui

Manevrarea peștelui începe de când punem mâna pe lansetă, continuă pe tot parcursul drilului, manevrarea lui în salteaua de primire, până la eliberarea lui.

Momentul trăsăturii

După ce aud stația, intenția e s[ mă reped la rodpod și să înțep cât mai repede pestele ridicând lanseta, dar asta nu e întotdeauna un lucru bun pentru că se poate ca peștele să nu fie înțepat corespunzător, iar când ridic lanseta să nu mai fie acolo. 

Din experiența mea, întotdeauna las peștele să plece și doar pe urmă ridic lanseta, niciodată nu pun mâna pe lansetă șă o ridic brusc cu o smuncitură, pentru a nu scoate din gură cărligul și a răni peștele.

Drillul

În drill am grijă să aduc peștele la mal cu multă atenție, forța pe care o exercită crapul de la capătul firului pe vârful lansetei să fie constantă, iar când pleacă peștele, încerc să anticipez asta lăsând frâna mulinetei puțin mai moale, degetul fiind poziționat pe tambur pentru un control mai bun asupra firului. 

Când peștele se apropie de mal, atenția e maximă și lanseta poziționată în sus cu mâna stângă poziționată pe blanc deasupra mulinetei, pentru un control mai mare. Minciogul pregătit și la îndemână, pentru ca mișcarea de capturare a peștelui să fie rapidă și din prima.

Odată ajuns peștele în minciog, atenția la micile detalii e și mai importantă pentru că nu de puține ori peștii frumoși au avut de suferit de pe urma manevrării necorespunzătoare a peștelui.

Manevrare peștelui în salteaua de primire.

După ce peștele e în minciog, încerc sa scot cârligul din gura peștelui, iar dacă nu pot face asta desfac întotdeauna forfacul și pun lanseta pe rodpod, toate acestea pentru a elimina rupturile gurii, din cauza cârligului agățat în minciog, după care desfac capul minciogului și pun slingul sub pește pentru o protecție mai mare la transportarea din apă în saltea.

Salteaua o ud în prealabil cu apă proaspătă din lac, pentru a evita socul termic cauzat de apa stătută din găleată, așa procedez indiferent de anotimp. 

Transport peștele în sling indiferent de mărimea peștelui, iar momentul de fotografiere al peștelui încerc să-l am cât mai rapid. Cântărirea peștilor, mereu cu ajutorul trepiedului și întotdeauna slingul cu peștele se află deasupra saltelei.

Fotografierea peștelui

Fotografierea peștelui, deasupra saltelei de primire în poziția șezând, cu coatele pe coapsa piciorului, poziția palmei mâinii drepte e sub aripioare, niciodată neatingând capul peștelui sau branhiile, iar a celei stângi în dreptul aripioarei inferioare. Degetele încerc sa le țin în așa fel încât să se vadă cât mai puțin, dar fără a periclita solzii peștelui.

Peștii mari de peste 15 kg îi fotografiez în apă, indiferent dacă e stipulat asta în regulamentul lacului unde pescuiesc sau nu.

Dezinfectarea rănilor și eliberarea crapilor.

Întotdeauna dezinfectez rănile peștilor atât în zona gurii, unde e întepat, cât și în zona corpului, a solzișori și aripioare după caz. Încerc să verific cât pot de bine posibile răni ale peștilor și să le aplic spray-ul antiseptic.

Eliberarea peștilor o fac cu slingul, mă asigur în prealabil ca peștele să fie în putere, iar dacă îl observ mai moale îi fac o resuscitare cu o mișcare înainte și înapoi pentru a oxigena branhiile, peștele îl țin de zona înainte cozii.

După toate acestea peștele e pregătit din toate punctele de vedere pentru a-și continua viața în lac, iar eu am speranța că pe viitor o să am ocazia de a-l captura încă o data mult mai mare și frumos.

Protejează azi recordul tău de mâine, e sloganul lacului Iannis, în care se regăsește toată filozofia mea despre pescuitul la crap.

Ca și echipament folosesc

  • Două mincioguri cu deschidere de 105 cm

  • Saltea de primire gonflabilă

  • Trei slinguri cu fermoar

  • Trepied

  • Cântar electronic

În concluzie, cred, cum ziceam și la început, că înainte să ne apucăm de pescuit, trebuie să ne informăm despre cum să protejam peștele, iar cunoștințele dobândite să le aplicăm pe lacurile unde pescuim, iar pe urmă ne putem ocupa de restul elementelor care ne face să avem o partidă de pescuit memorabilă.

Alin Moldovan

Sunt Alin Moldovan și pescuiesc exclusiv cach and release pe lacurile consacrate din țară si străinătate. Obiectivele mele în toate partidele de pescuit, sunt aducerea pe saltea a crapilor capitali ai lacurilor. Nu sunt pescar de concurs, dar imi place sa-mi masor nivelul pescuitului pe are îl cunosc, in doua trei concursuri pe an.De curand produc artizanal si nada pentru crap, pe care o puteți găsi pe site-ul www.ocapi.ro.

Distribuie acest articol